Un gram de om pentru eternitate — Despre carte

De Dana Zen
în revista: „Gazeta de nord-vest”

Găsesc la poetul Vasile Șerban o notă de pesimism, în nuanțe de gri-amar, prin care răzbate, pe alocuri, lumina sperantei : „Am ascuns zilele mele de necaz și de durere/ Într-o lacrimă pe pleoapă să se scurgă blestemată,/ Să se ducă-ndepărtare în ocean cu ape-amare,/ Să se strângă acolo toate pân la ceasul cel de moarte”. Lacrimile poetului devin parcă un laitmotiv pentru versul său melancolic. Se hotărăște să scrie, tocmai pentru a scăpa de această stare și a visa la nemurire, el…,,un gram de om”:

„Mă învelesc cu pătura nimicniciei mele/ Și-adorm cu gândul dus la nemurire,/ Mă plimb hai-hui, prin Univers,/ Cu tolba mea de lacrimi și c-un vers.// Strecor din ușa galaxiei moarte/ Un maldăr de caiete, gros,/ Sunt toate gândurile mele,/ Notate cu un scris frumos.// Un gram de om pentru eternitate,/ Un mic caiet de poezii,/ Las pentru omenirea toată/ Un vis de om pentru cei vii.”

Lirismul poetului Vasile Șerban este de netăgăduit. Dar ce se așteaptă de la poezia sa? Înainte de toate să te identifici prin propriile emoții, să te vezi reflectat de versurile sale ca într-o oglindă, unde să te descoperi întruchipat de un limbaj puternic, viu, unic. Să-ți dezvolți agilitatea emoțională, contactul cu propriile trăiri, cu propriile gânduri și reacții, să nu pierzi timp!
Citește! Descoperind trăiri ale poeților care scriu rânduri, după rânduri, în ,,maldăre” de caiete, cu speranța că într-o zi vor fi descoperite din întâmplare de necunoscuți și că astfel vor deveni împreună nemuritori.

Da. Sigur că da, iubirea este acea minune dumnezeiască, minune care i-a adus poetului şi inspirația, setea, dorința şi talentul creator, în drumul spre şi prin poezie, spre acele frumuseți neatinse şi nebănuit de fascinante întâlnite dincolo de cuvinte, în timpuri eterne mistuite de iubire, de trăire şi de vibrație .
Știm cu toții, de altfel, că nu se poate trăi fără iubire. Iubirea în toate formele ei pure. Iubirea față de o iubită, un iubit, față de prieteni, familie. Iubirea față de divinitate. ,, Căci Dumnezeu este iubire!”…Și cum nimic nu există fără Dumnezeu, tot așa …nimic nu există fără iubire!

Înstrăinarea de casă, o realitate tot mai marcantă a zilelor noastre este de asemenea deplânsă de poet: „Ne plânge-n cer cu mame și cu tați,/ Iar noi umblăm mult mai săraci,/ Printre străini suntem străini/ Și printre-ai noștri… venetici” (Străini printre străini).

Aflat într-o permanentă luptă interioară, ca un actor trist: ,,Sunt un actor pestriț în piesa lui de teatru,/ Cu monologu-mi trist și cu jobenul galben” sau ca: „Un anonim actor pe-o scenă imperfectă” (Provincial în moarte) , poetul își găsește alinarea tot în iubire, iubirea pentru soția lui care-i conferă stabilitate și încredere : „În tinerețea mea mi-ai fost aproape/ Și tot aproape de atunci mi-ai stat,/ Mi-ai fost o călăuză bună-n viață,/ Fiind izvor de zâmbet și iubiri.” (Căsnicie).

Vasile Șerban se îndreaptă către divinitate, fugind de lutul din el, crezând că cerul îl va face sfânt: „Sunt infidelul ce-ți atinge cerul, crezând că cerul îl va face sfânt,/ Să pot ajunge lângă tine durerea grea ca să mi-o zic./ Am dezertat de pe pământ, fugind de oameni și de lut/ Și m-am ascuns în nori cu gând, să vin la tine să mă plâng” (În căutarea Domnului).
Deși lacrima și dorul sunt prezente peste tot în volum ca niște profunde răni: „Învelită îmi e durerea în cel mai trist zâmbet de om/ Când șoaptele pământului îmi vorbesc de cei duși ai mei.”( Rănile sufletului). Poetul luptă pentru a se salva dintr-o lume, care pare că nu-l înțelege : „Sunt un înger abătut c-am pierdut tot ce-am avut,/ Simt în mine o tristețe care poartă mii de fețe.”(Renaștere).

Știind tot timpul că acolo, undeva, cineva îl iubește:,, Am început să zidesc mânăstire în jurul păcatelor mele cu mâinile goale și cu inima frământată de îndoielile lumii, știind că altfel nu voi putea să trec în lumea celor drepți. Sunt oameni ce m-așteaptă acolo și vor să își aline dorul de cei dragi creând punte spre tărâmul pământesc cu sufletul meu, iar eu nu vreau să-i dezamăgesc.”(Așteptare).

El vede și descrie acea lumină a speranței în cartea sa de poezie: ,,Un gram de om pentru eternitate”, apărută la editura Letras-Otopeni, în anul 2024…,,un vis de om pentru cei vii”.
Volumul se încheie cu același pesimism în note de gri, poetul ne spune: „Adio!…și dacă nu v-am fost de-ajuns aici, mă revanșez dincolo…” Să dai, să oferi emoție , lacrimi, bucurii, dezamăgiri. Să le înșiri cum știi tu mai bine pe foi albe de hârtie. Asta fac poeții, scriitorii în general.
Totuși lectura nu are nimic deprimant, e dimpotrivă reconfortantă, seducătoare și cu atât mai plăcută. Sunt o mie de motive să îl citești pe Vasile Șerban. O mie de motive de a încerca să îl înțelegi, de a-ți dori să cunoști creația sa. 

Vă îndemn la lecturare!